#primageantă

Sincer, nu mai țin minte câți ani aveam când am primit prima geantă și nici măcar nu știu dacă geanta despre care urmează să vă vorbesc a fost chiar prima. Uneori memoria ne mai înșală, dar eu vă povestesc ce îmi aduc aminte.

 Presupun că aveam în jur de 8-9 ani când o foarte dragă mătușă a mea mi-a dat o gentuță asemenea ”lunch bag”-urilor americane cu care își trimit părinții la școală copiii. Eh, la noi încă se purta senvișul la pachet și mărul, deci nu intra în discuție să o folosesc cu acest scop.

Era mov. Se pare că această culoare mi-a fost imprimată în minte de copil, avea un model vesel pe ea și era pătrățoasă, cu bretea, dar și mâner. Am plecat o dată cu mama de acasă și ne-a prins ploaia pe drum. Vă picăturile de apă și acum mărunte pe capacul pătrat al gentuței, dar și pe ochelarii mamei.

Ne-am adăpostit temporar sub un copac (pentru că pe atunci mai erau copaci pe drum, acum nu mai sunt decât betoane) și mama mi-a zis că ploaia aia măruntă se numește ”ploaie leu”. Nu știu de unde a scos-o sau dacă e adevărat, dar mi-a plăcut ideea și am reținut-o până în ziua de azi. Bine, scena aia n-o să o uit în viața mea, nu știu de ce. Poate pentru că eram doar cu mama și pentru că era prima oară când îmi scoteam la plimbare gentuța mov. Cine știe.

De copil am avut imaginație bogată și nu a făcut excepție nici data aceea când ne-a prins ploaia pe drum. Îmi imaginam că o să ne putem micșora și o să intrăm în gentuță să nu ne plouă. Parcă am și încercat asta, mi-am băgat puțin nasul în ea. Mirosea puternic a plastic, dar era bună de ploaie, impermeabilă. Dacă eram liliputani, puneam și de un grătar acolo.

Azi vă scriu despre prima geantă pe care am avut-o în viața mea, dar și despre prima geantă pe care am făcut-o. De ceva vreme nimic din ce găsesc în comerț nu mă mai mulțumește. Medicul mi-a recomandat să nu mai port genți pe un umăr, deși inevitabil tot la ele ajung. Ghiozdanele sunt mult prea mari pentru ce am eu de cărat și nici nu se potrivesc mereu cu ținuta. Îmi plac ghiozdanele acelea mititele, din piele, dar unul din ăla e în jur de 60-70 de lei și nu-s dispusă să dau atâția bani. Astea foarte mari din piele iar nu îmi prea plac...

În fine, am ajuns să am doar două opțiuni: o borsetă în care țin strictul-strictul necesar (cam îndesate, ce e drept) și o sacoșă de pânză pe care am personalizat-o și căreia i-am pus fermoar. Probleme sunt cu amândouă. Borseta e de data asta mult prea mică și mă enervează că nu încape nici măcar o carte în ea, iar geanta se murdărește foarte repede.

Ieri am stat până la 1 noaptea să termin prima mea geantă handmade. Dacă tot mi-am cumpărat atâta material, am zis să îl și folosesc la ceva. Din nou, sunt foarte mândră de cum a ieșit, mai ales de trandafirul din satin cu mărgele din colț. Are fermoar (nu înțeleg de ce naibii costă așa mult fermoarele, am dat 5 lei pe unul de juma de metru) și chiar și un buzunărel interior pentru telefon sau altceva ce vreți să separați.

La cât am cusut la ea, aș spune că e foarte rezistentă, însă cum nu am de unde să știu, nu recomand să o îngreunați cu mai mult de 1Kg. Are dimensiuni de aproximativ 24,5 x 27cm, iar breteaua are 1,22m.

Pentru cine e interesat/ă, o dau cu un preț de 80 de lei, prin predare personală în București.

Meowmade și brățările rezistente

Adevărul despre mine e unul: nu port întotdeauna accesorii handmade! De multe ori îmi place să port doar ce am din argint pentru că în mare parte sunt altfel legată de ele sufletește. Cercei handmade am făcuți de mine cu grămada dar, cu toate că fiecare pereche are povestea ei, nu-mi vine să îi port mereu. Presupun că depinde de stare, dar și de locul unde merg și de ținută. De exemplu, de multe ori port cerceii pe care îi fac la diverse conferințe pentru a-mi face într-un fel reclamă sau pentru a ieși în evidență. Chiar e o metodă bună, dar îi port mai rar când ies cu prietenii pentru că ei deja sunt la curent cu lucrările mele.

Brățările sunt pentru mine un accesoriu obligatoriu. Le port de ani de zile pe cele de argint la mână, am două acum și sigur le-ați văzut sau o să le vedeți dacă o să ne cunoaștem vreodată personal. Una dintre ele este de la cea mai bună prietenă, mi-a dăruit-o în 2008 de ziua mea, deci are 4 ani și pe cea de-a doua am primit-o de la mama în 2010 tot de ziua mea. Mai primisem una și de la o verișoară tot prin 2010, dar s-a rupt anul acesta. Celelalte două rezistă eroic, le dau foarte rar jos, aproape niciodată. Singura problemă am avut la cea cu multe simboluri atârnate pentru că am mai pierdut din ele, dar nu-i nimic, le-am înlocuit cu altceva. În rest, totul bine. Port brățările astea de 4 ani și 2 ani și am purtat altele înaintea lor până s-au rupt.

De ce vă vorbesc despre brățări?

Pentru că pe la sfârșitul lui mai anul acesta am mers la o conferință unde s-au dat gratuit și brățările prieteniei, marca Meowmade. Vă spun sincer că mie nu îmi plăceau brățările de tipul ăsta lucrate manual. Da, erau frumoase purtate de ceilalți, însă nu credeam că mi se potrivesc mie. Asta până m-am reîntâlnit cu Dana, mi-am ales o brățară și am pus-o la mână. Am dat-o jos a doua zi, dar apoi în câteva zile am pus-o la loc la mână pentru că stătea așa tristă pe birou și în timp a început chiar să îmi placă.

Din mai nu mi-am mai dat nici brățara asta jos de la mână. O spăl foarte des, de fapt, de fiecare dată când mă spăl pe mâini și sigur, nu mai e la fel de strălucitoare ca în prima zi însă a rezistat chiar foarte bine. În orice caz, am ajuns foarte încântată de ea, așa că am mai luat vreo 5 de la Meowmade, câteva pentru mine și câteva ca să le dăruiesc prietenilor.

Faza e următoarea, pentru că este și o fază în toată treaba asta. Brățara din mai împlinește 5-6 luni și de ceva vreme mă tot gândesc când să o schimb (pentru că sunt și nerăbdătoare să am una nouă). Vreau să fac tăierea vechii brățări și înnodarea celei noi un simbol. Am nevoie de ajutorul vostru. Voi ce eveniment ați marca prin schimbarea unei brățări?